blog.PHK

Ah, jocuri, jocuri… Nu “castel”, “leapsa” sau alte sotroane ci jocuri pe calculator. Nu pe consola, pe calculator. Al meu. “Din cele mai vechi timpuri pana in zilele noastre” ca “Istoria Romanilor”. Cateva cuvinte despre jocurile care mi-au placut cel mai mult, de la “Exolon”, “Batty” sau “Flying Shark” pentru care asteptam cate 5-10 minute sa se incarce de pe caseta in cei 64 Kb de RAM ai HC 85-ului (de fapt un hibrid cu CoBra, primul meu calculator a fost practic o masina facuta din bucati) pana la goana dupa frame-uri de azi cand te iei cu mainile de cap vazand ca si la 2 Gb de RAM parca “tot se mai ineaca”.

Primele doua jocuri au fost un biliard extrem de simplu si Mrs. PacMan, pe “sistemul” de care aminteam nostalgic mai sus. Asta se intampla prin ‘92. Au urmat multe casete, zeci de jocuri, asta pana cand au inceput sa fie din ce in ce mai greu de gasit, pe fondul popularitatii din ce in ce mai mari a salilor de jocuri arcade si a primelor console care-si faceau loc la noi (”Rambo” - cu joysticku’ ala obosit, “Terminator” - Mario si tanculete). Care era mai smecher inchiria cate un Super Nintendo sau o Sega iar daca era si mai smecher le avea in proprietate. Eu nu mi-am propus sa le evit cu orice pret dar n-am avut niciodata niciun fel de consola. In schimb ma duceam pe la prieteni si stateam cu zilele la MK3 sau Alex Kid.

Urmatorul pas a fost un 486, printr-a treia sau a patra, ai carui fabulosi 8 Mb de RAM mi-au permis sa fac ochii mari la Wolfenstein 3D si Doom II, Prince of Persia, Gods… A urmat in liceu era AMD care tine si-acum si nu mai stiu configuratia de atunci dar am putut sa joc Unreal, unul din jocurile care mi-a placut cel mai mult ever. Totul la el mi se parea enorm. Peisajele vaste, nivelele care nu se mai terminau, varietatea inamicilor si a armelor, grafica impecabila pentru momentul respectiv, coloana sonora perfecta, scenariul, toate l-au facut unul dintre cele mai bune jocuri realizate vreodata.

Dupa Half-Life a urmat desigur mania Counter-Strike. Mi-am facut damblaua in liceu, si cu CS si cu Fifa, si cu NFS. N-am fost niciodata un impatimit si am preferat sa ma bucur de un joc “in toata splendoarea lui” decat sa fortez rasnita sa scoata 16 FPS cu detaliile la minim ca sa rulez nu stiu ce “epic” la moda. Chestia asta s-a tradus prin luni, chiar ani de pauza in a juca ceva, timp dupa care n-am “suferit” in mod deosebit pentru ca aveam mereu chestii de facut, invatat. “Pai da da’ pentru un StarCraft sau Heroes n-aveai nevoie de un sistem beton”. Corect, numai ca nu mi-au placut niciodata RPG-urile, exceptie facand Heroes, cateva saptamani. Iar de WoW-mania din prezent nu comentez nimic.

Da, mi-au placut si o sa-mi placa (sper) mult timp de-acum incolo, shooterele. De-asta am trait la maxim povestea de iubire cu Painkiller, inclusiv sequel-ul Battle Out of Hell. Superb. Un schelet descarnat e facut bucati de arma ta care arunca tepuse. Distractiv, detensionant, who needs yoga? A fost Quake II si ceva in plus! Serious Sam? Nu, mersi. S.T.A.L.K.E.R. ? Nici. F.E.A.R.? Da, frate! Pe primul loc. Nu “de departe”, dar pe primul loc pana acum. Nota maxima pentru scenariu, redarea atmosferei de nesiguranta continua, sunet (care contribuie in mare masura la accentuarea feelingului horror). Se foloseste o tema nu tocmai originala dar ideea este pusa in aplicare foarte bine. Bineinteles, engine-ul grafic e superb si tinde sa scurga ultima picatura de putere de calcul din sistem dar n-o sa-ti para rau. Il recomand de jucat la ora tarzii cu o pereche de casti pe o pereche de urechi ciulite la maxim, dupa ce ai bagat 1 litru jumate de Cola… sa te vad dup-aia daca ai sange sa te duci pe intuneric pana la baie :)). Abia astept sa iasa continuarea: Project Origin.

Dar inainte de F.E.A.R. a fost Getting Up: Contents Under Pressure. E “jocu’ ala care l-a scos Marc Ecko”. Exact, Ecko, marca aia de tzoale. Intri in pielea lui Trane, un graffer intr-un New York fictiv al viitorului nu foarte indepartat (New Radius) care trebuie sa lupte pentru castigarea respectului comunitatii de artisti murali. Coloana sonora la superlativ, graff-uri frumoase, gameplay bun.
Sporturi, masini, nimic? Ba da. NFS Most Wanted mi-a placut cel mai mult din toata seria.

Cam asta a fost, pana acum. Nu mi-am propus sa fac o antologie a celor mai bune jocuri din ultimii 10 an, doar am prezentat niste titluri pe care le-am jucat cu placere asa ca sunt deschis la replici de genu’ “aaa, pai n-ai jucat X? habar n-ai ce pierzi”:)