Imi place curbura arcadei si unghiul sprancenei. Daca ar avea fata acoperita ca “fata lui Morgan” as sti cand zambeste si-as sti cine e. Privind-o-n ochi, m-as regasi si eu. Imi plac genele ei si cum i se zbat cand o fac pe prostu’ si aman un raspuns evident. Imi place negrul lor. Imi plac cand o sa fac sa rada asa tare incat abia ii mai vad. Mi-au placut chiar si cand am facut-o sa planga si s-au umplut de lacrimi.
In trei ani de zile nu stiu de cate ori i-am spus ca-mi plac ochii ei. Cel mai recent moment de care imi aduc aminte sa-i fi zis asta a fost acum 3 zile, in metrou. I-am soptit-o la ureche si m-a intrebat ceva intre “pai cum asa?” si “ce-ti veni?” nu prea am stiut ce sa-i raspund si m-a privit zambind ironic, cu un aer de bursiera la litere care vede un copil de gimnaziu chinuindu-se la comentariul pentru “Floare albastra”. Ca de fiecare data cand ii fac complimente. Eu o fac pe ofensatul si-i reprosez ca nu ma ia in serios si ca nu merita sa-i mai fac niciodata. Dar nu vorbesc serios, stie ca sunt sincer si le apreciaza. Chiar daca la suprafata mi-ar spune zambind: “Esti cam fraier…”.