Vrei nu vrei, iti convine sau nu, de sarbatori esti mai bun cu ceilalti, mai impacat cu tine si cheltuiesti ca un descreierat. Si cam asta e.

De fapt, “a inceput” de la sfarsitul lui noiembrie, de cand cu cacatu’ ala de Halloween (Valentine’s Day ma chinui si reusesc s-o diger cat de cat cu toate ca Dragobete sta in fiecare an intr-o bodega ca prostu, nebarbierit si c-o tigara-n bot, dar cu Halloweenul chiar nu ma prind). E vorba despre regurgitarile de bunavointa, compasiune si umanitate care au loc peste tot in jurul tau in preajma sarbatorilor.
Desigur, la tv e cel mai şucar. Se schimba promo-urile, zapada, copii cu fesuri pe cap, nebunii, campanii umanitare, un baietel are nevoie de proteza, o fetita are nevoie de un baietel, Cristi Tabara umple iar ecranul daruind si castigand, lacrimi, multumire aproape pornografica din partea amaratilor care au norocul sa fie carati intr-un studio ca sa primeasca un cec cat un panou publicitar din partea unei companii care mai bifeaza o bila alba la capitolul PR. Din partea mea chestiile astea au aceeasi valoare/efect ca stirile despre cutare din comuna cutare omorat cu securea de prietenul de pahar dupa ce au baut impreuna la birtul din sat banii de pe o zi de prasit – ochii mari si umezi/goi, se schimba doar cugetarea aia de mare angajament, “Doamne cate se mai intampla pe lumea asta” e inlocuita de “saracu’, bine ca i-a dat si lui cineva de sarbatori”.
Reclame peste reclame, promotii, reduceri, mocangeli, “hai, te rugam, cumpara-ne telefoanele, te lingem si-n cur ca sa-ti aratam cat de buni suntem cu clientii nostri, acum, de sarbatori!”. Abia trecuse balamucul din seara de sambata cu bradul de la Unirii ca au aparut altele, cele din supermarketuri. Un metru patrat e umplut de o mie de oameni, cosuri si caruturi, casele sunt prea putine, rabdarea prea scurta. Si vezi rosu in fata ochilor. Nu neaparat de draci cat de la ambalajele tuturor rahaturilor si rahatelurilor care au legatura cu tematica de Craciun.
Am ajuns ieri in Plaza sa ma uit de niste Reebokuri si m-am ingretosat de cand am invartit la usile alea ca sa intru. Ditamai bradu’ pana-n tavan, colinde americanesti de laba trista, una imbracata in zana care nu stiu ce rost avea in tot peisajul… in schimb aceiasi fomisti din restul anului belindu-se pe la magazine.

Ca sarbatorile de iarna s-au transformat de mult in marketing facut cu perversitate pe toate caile si in toate gaurile, asta se stie. Ca in fiecare an avem parte de aceleasi reportaje cu nehalitii carora li se face rau dupa Revelion, si asta se stie. Si-atunci de ce in fiecare an revine si sentimentul de sila? Teoretic, dupa expuneri repetate la factorul respectiv, dezvolti imunitate, nu?