Sintem in punctul maxim de intensitate a psihozei generale de sarbatori si, in “contraeditorialul” de saptamana asta din Academia Catavencu, Ioan T. Morar spune foarte bine lucrurilor pe nume (titlul postului e si titlul articolului din ziar).
“Cu multi ani in urma, o grupa de studenti folcloristi, in cautarea actului popular autentic, a poposit intr-un sat izolat, unde se presupunea ca traditiile inca se incapataneaza sa reziste. Culegeau tot felul de cintece care mai pilpiiau prin memoria celor foarte batrini, inregistrindu-le pentru a le putea studia mai tirziu. La un moment dat, impreuna cu profesorul lor, ajung la o nunta si se arata dezamagiti. Jocurile populare de desfasurau dupa niste discuri de vinil puse pe un pick-up conectat la statia de la caminul cultural, probabil. Nici un fior autentic nu plutea prin aer, petrecerea era destul de kitsch, neinteresanta pentru tinerii culegatori de folclor. Inainte de a pleca din curtea gospodarului care adapostea nunta, ajung, totusi, in “casa veche”, batrineasca si, acolo, dau peste o mina de oameni care cintau ceva cu adevarat vechi, autentic. Cerind explicatii, unul dintre batrini a aratat spre iuresul din partea cealalta si le-a spus studentilor: “Acolo-i petrecerea” si, cu o voce mai coborita, a adaugat: “Aici ii nunta!”.
Craciunul a devenit mai mult o petrecere. Un prilej de cumparaturi exasperante, adesea. Ne napustim in hoarde la magazine, sintem un prilej de optimism pentru comercianti. Ne inghesuim, pana la sufocare, sa admiram cel mai mare brad din Europa, sa fotografiem decorurile municipalitatilor. Ne ghiftuim si, apoi, inrosim telefonul Salvarii.
Vine Craciunul. Pentru cei mai corecti politic, vin Sarbatorile. Pe vremea comunistilor, pionierii si utecistii erau convocati, chiar pe 25 decembrie, la Balul Fulgilor de Nea. Iar la Pasti, in noaptea de Inviere, la “traditionala discoteca pina-n zori!”. Cam de atunci, de cind ni l-au impus pe Mos Gerila, nu mai vine Craciunul, ci vacanta de iarna. E ca si cum Iisus s-ar fi nascut ca sa putem pleca, in zilele libere, la shopping in Dubai sau la schi in Austria. Nu zic, Doamne fereste, ca asta n-ar fi ceva bun. Dar uitam saminta spirituala, profunda, care tine de ritual, de evenimentul fondator, al Nasterii Domnului, pe care-l lasam intr-o debara a vietii noastre. Ne mai emotionam, in seara de Ajun, cind deschidem cadourile. Daca mai avem rabdare pina atunci si nu cumva mergem impreuna, cu cei dragi, la cumparaturi, in templele cele noi, mall-urile.
Cred ca putini, foarte putini, tot mai putini, se gindesc, de fapt, si la sarbatoare.
Tot mai multi se inghesuie la petrecere. Tot mai putini ramin, intr-o odaita ferita, departe de vuietul vremii, la sarbatoare. A invins petrecerea!”